sâmbătă, 31 august 2013

Limbajul bebeluşilor.

0 comentarii
  Cine nu şi-ar dori să înţeleagă ce vor bebeluşii când încep să plângă? Câte nopţi nedormite, câte momente stresante în care te învârţi pe lângă el şi nu şti ce să îi mai faci!
  Pe fb a tot circulat un filmuleţ tare interesant despre o mămică care spune că limbajul bebeluşesc este unul universal. Invitată fiind la Oprah Winfrey în emisiune, aceasta arată ce şi cum. Zău că aş fi vrut să ştiu şi eu asta mai devreme! 
  Pentru mămicile care nu au reuşit să îl vizioneze până acum, eu spun că merită să îţi rupi din timp câteva minute pentru a-l vedea, chiar dacă copiii nu mai sunt demult bebeluşi, fiindcă e tare interesant. 


http://www.youtube.com/watch?v=PgkZf6jVdVg

vineri, 30 august 2013

Scrisori către toată lumea.

0 comentarii
     Azi am scris împreună cu măsmăruţa scrisori şi le-am pus la poştă. La 1 an şi 9 luni normal că măsmăruţa nu ştie să scrie, nici să citească, nici ce e aceea o scrisoare Dar cu siguranţă a încântat-o ceea ce am făcut amândouă. 
     Poşta am făcut-o eu, dintr-o cutie.
     Ca să vă jucaţi şi voi, aveţi nevoie de următoarele:

joi, 29 august 2013

Finding...not Nemo, ci ursuleţul!

2 comentarii
         
       Aaaaa, avem o pitică tare năstruşnică şi jucăuşă. Motive de joacă se găsesc mereu şi oriunde. Am strâns rufele de la uscat. Şi ce? Da, dar eu le lăsasem de ceva vreme pe sfoară, iară vremea nefiind una tocmai roz cu picăţele, a făcut ca ele să fie oarecum uscate, dar în acelaşi timp parcă jilave. Le-am întins pe pat frumuşel, poate îşi mai revin. Când să încep a le împacheta, ia-le din toată camera, cineva a fost tare hărnicuţă! Le-am strâns iar pe pat, dar zâmbăreaţa mică chicotea a joacă. Ce puteam face?

vineri, 23 august 2013

Vacanţăăăăăăăă!

0 comentarii
   Mă cam simt cu musca pe căciulă că nu am mai postat nimic de ceva vreme. Însă am lipsit motivat, zi eu, ca un elev ce nu şi-a făcut temele. Dar am fost în vacanţă, ce mai, şi încă nu am revenit la realitate total. Mă urnesc cam greu, însă pot spune că nu am luat pauză din activităţile de joacă cu măsmăruţa. Aşa că staţi pe fir, că urmează noi jocuri distractive şi totodată utile.
   Până una alta, vacanţa a fost minunată, plajă, soare, nisip, pietricele, bălăceală. Iar măsmăruţa, după ce am ajuns acasă şi-a băut dimineaţa lăpticul, apoi a spus senină "apa"- în traducere, vreau la plajă, vreau la apă - într-un cuvânt, ia plăcut la nebunie. Sărăcuţa de ea, crezuse că încă suntem la mare.
   Nu v-aş putea arăta cine ştie ce idei năstruşice cu privire la ceea ce ai putea face cu un bebe (deja măsmăruţa nu mai e bebe, dar pentru mine e încă bebe;) de 1 an şi 8 luni la plajă. Au fost chestii obişnuite, joaca cu nisip, câteva forme năstruşnice ici, colo, plimbare cu picioarele prin apă, aruncatul cu pietricele în apă, explorarea împrejurimilor, socializare cu alţi copilaşi, bălăceală şi, poate puţin mai deosebit, alergatul după peştişori - fie în braţe, fie pleoscăind cu picioarele prin apă. O joacă obişnuită, însă deosebită pentru măsmăruţă, care îndrăgeşte enorm apa şi este "pebble addicted", la fel ca şi mine. Motiv pentru care a şi fost maşina plină de fel de fel de pietre şi pietricele, clar ne-am făcut un stoc consistent pentru viitoare activităţi. Activităţi pe care le voi împărtăşi cu voi, nomal:). Spor la joacă!
   
Ne îndreptăm extrem de hotărâte spre plajă.



Fugărind peştişorii.

Cu tati, explorând împrejurimile.

vineri, 2 august 2013

Jucărie motrică homemade.

2 comentarii
               Recent am descoperit o nouă activitate motrică extrem de interesantă şi de utilă pe care m-am străduit să o pun în practică. Însă, se pare că doar mie mi s-a părut interesantă, căci măsmăruţa a cam strâmbat din năsucul ei mic ca un năsturel. Cu toate acestea, am zis că nu mă las şi am hotărât că voi mai insista peste o vreme, poate o să aibă mai mult succes. Nu ştiu, ori nu are ea răbdare, ori e prea mică (1 an şi 8 luni), ori chiar nu îi place. Să nu mai lungesc povestea insuccesului meu şi să vă arăt despre ce este vorba, poate piticii voştri vor fi mai cooperanţi.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
 

Jo's blog :) Copyright © 2012 Design by Ipietoon Blogger Template